| MOTOR! (de cautare) |
|
| Acasa | Adauga site | Clasamente | Contact |
| Resurse | Noutati muzicale - Blind Guardian |
|
Jocuri.BZ |
Fundatia Aquarius prezinta Blind Guardian la Bucuresti
Barzii germani aduc hobbiti si elfi la Arenele Romane pe 18 mai! Trupa germana de metal-simfonic-progresiv Blind Guardian concerteaza in premiera in Romania, la Arenele Romane, pe 18 mai. Riffuri solide de chitara insotite de armonii melodice, metal teuton alaturi de sonoritati medievale, toate asortate cu o voce inconfundabila si asezate peste filosofia fantasy inspirata de cartile lui Tolkien – aceasta este formula magica a trupei de metal-simfonic-progresiv Blind Guardian, care vine pentru prima oara in România! Intr-o cariera muzicala de peste 20 de ani, Blind Guardian si-a rafinat stilul si soundul cu fantezie si dinamica. Trupa a redefinit speed metalul german al anilor '80, adaugând sonoritati medievale si pasaje progresive care au atras atentia criticii muzicale si au cristalizat admiratia fanilor de pe intreg globul. Timbrul deosebit al vocii lui Hansi Kürsch, o combinatie perfecta de melodie si putere, da unicitate muzicii Blind Guardian si marcheaza un punct de referinta in rockul european al ultimelor decenii. Versurile inspirate de universului fantastic imaginat de J.R.R. Tolkien au insotit permanent calatoria muzicala a trupei. Albumul conceptual "Nightfall in Middle-Earth" (1998) este transpunerea pe muzica rock a "Silmarillionului", saga elfica a lui Tolkien ce precede "Lord of the Rings" (de altfel, nici Frodo si Fratia Inelului nu au fost neglijati de Blind Guardian, care le dedica mai multe melodii de-a lungul discografiei). DVD-ul "Imaginations through the Looking Glass" (2004) prezinta dovada fidelitatii zecilor de mii de fani ai trupei, care au participat la un festival organizat de Blind Guardian in aer liber. Piesa "The Bard Song – In the Forest" este cântata de public de la inceput pâna la sfârsit, cu o emotie si o frenezie inimaginabile... Cea mai recenta aparitie discografica a trupei, "A Twist in the Myth" (2006), deschide portile unei alte realitati, in care granitele muzicale sunt depasite, fiind lasate in urma de perfectiunea inovatoare. "A Twist in the Myth" este o punte intre trecutul si viitorul Blind Guardian, partile corale monumentale se intrepatrund cu pasajele heavy mai progresive ca niciodata. Pe 18 mai, la Arenele Romane din Bucuresti, Blind Guardian pun in scena fantasy-metalul pentru fanii din România!
Componenta:
Discografie: Producatorii evenimentului: Fundatia Aquarius
Pagina oficiala a concertului: Biletele se vor pune in vanzare cu incepere din 30 martie, la Magazinul Muzica, Diverta Mall, Plaza, Unirii. Alte informatii - Blind Guardian
|
| Informatii IT |
|
|
| © 2000 - 2008 Pro Finance | Politica de folosire a datelor culese in cadrul site-ului | |
| Inregistreaza nume de domenii platind cu PB$! Castiga PB$ participand la discutii! |